Oricine iubeste muntele a visat sa ajunga o data in Alpi. Maiestatea lor, ghetarii uriasi, virfurile indraznete si traseele celebre au suscitat de-a lungul timpului dorinta de aventura a oamenilor. De aceasi virsta cu Carpatii si cu lantul Himalayan, se intind pe o distanta de 1100 km de-a lungul Europei, din Slovenia pina in Franta. Pe masura ce ne indreptam catre Vest inaltimile cresc treptat, iar Alpii Julieni, aflati in Slovenia, sunt anticamera Alpilor. Sunt multe virfuri celebre in Alpi: Mont Blanc (4808m) aflat in Franta, nu departe de granita italiana, este punctul de inaltime maxima, Materhorn (4478m), Eiger (3970m), Monte Rosa cu virful Dufourspitze (4634m) – a doua inaltime a Alpilor – sau turnurile de calcar ale Dolomtilor.
Alpii sunt sinonimi cu muntele. Ei au dat nume alpinismului, practicat prima data in 1490 pe Mont Aiguille, in Franta. Aici s-au inventat o multime de sporturi extreme de munte, iar cele care au fost inventate au fost imediat adoptate. Un sejur in zona nu poate fi decit un concediu activ, intr-un peisaj de vis.
Alpii Julieni
Se afla in mare parte pe teritoriul Sloveniei. Aici se afla parcul national Triglav, cu vf.Triglav (2864m), iar versantul nordic al muntelui coboara in valea Soca, considerata cea mai frumoasa din Europa. Tot aici se afla cascada Savica, unde se poate face canioning, si lacurile glaciare Bled – cu o insula pe care se afla un castel – si Bohij. Bled este un statiune frumoasa, unde se poate practica alpinism, rafting, zborul cu parapanta, calarie vara, si kitesurf, ski sau snowbord iarna.
Dolomiti
Dolomitii sunt cei mai frumosi munti ai planetei, asa ii numea marele alpinist italian Reinhold Messner – primul om care a urcat toti optmiarii lumii. Este un paradis de calcar pentru iubitorii alpinismului si nu numai. Aici se afla renumitele turnuri Tre Cime di Lavaredo, dar mai ales fata sudica a vf. Marmolada (3342m) cu cele 90 de trasee de peste 1500 m diferenta de nivel. Marmolada este virful cel mai inalt al Dolomitilor si unicul ghetar din regiune unde se poate schia tot timpul anului.
Cine nu catara poate sa se bucure de marii pereti. Aici a fost inventat conceptul de Via Ferrata de catre trupele austriece in primul razboi mondial. {i astazi se mai vad urme, garduri de sirma ghimpata intre turnurile Tre Cime sau tuneluri de sute de metrii. Via Ferrata este un traseu amenajat cu trepte sau scoabe metalice, asigurat în totalitate cu cabluri de otel, ce strabate pereti expusi si dificili daca s-ar catara clasic. Pentru a merge pe Via Ferrata este necesar un ham cu selb, casca si un dispozitiv special pentru absorbirea socului in ham in cazul unei caderi cu factor mare.
Cele mai frumoase trasee sunt: Cassiopea, Laurenzzi sau Ivano Dibona. Acest ultim traseu de linga Cortina se parcurge in 8 ore, a fost construit in 1915 si este faimos pentru filmarile de la Cliffhanger. Fiume Noce este unul dintre cele mai tari trasee de rafting din Europa, iar in Val di Sole este un paradis pentru hidrospeed si canioning. Alte sporturi practicabile in zona: Parapanta, Enduro, Mountainbike, Bungee. Iarna, Dolomiti Superski devine un spatiu imens, de 1440 km, pentru ski.
Ennstaler Alpen
Este un grup de munti calcarosi, aflati in Estul Austriei, mai josi, inaltime maxima 2369 m, dar foarte frumosi. Gesause este perla coroanei, cu cele 3 creste paralele si cu peretele Domului de 700 m diferenta de nivel. Este un paradis pentru cataratori, in weekend toti alpinistii vienezi venind aici.
Dachstein
Un alt masiv calcaros aflat in Austria, cu inaltime maxima de 3007m, cu ghetar pe care se poate schia vara (recomand mai mult pentru schi fond insa). Sud wand-ul, fata sudica, este renumit pentru trasele de alpinism, Via ferrata si…chiar freeride pina prin mai. Traseul de sub cabina vara se face pe Via Ferrata iar iarna este super extrem ski.
Hoche Tauern
Aici se afla cel mai inalt virf al Austriei, Grossglockner (3797m). In forma de clopot dupa cum sugereaza si numele, este un virf de trecking inconjurat de ghetari (Pasterze Gletscher lung de 8 km este cel mai mare). In apropiere, austriecii au construit o sosea, Alpinstrasse, ce urca pina la 2505 m, si care reprezinta o tura senzationala cu bicicleta. Se urca din Fusch (800 m), primii 16 km pina in Fuscher Torl avind o panta de incalzire de 12%. Urmeaza o coborire de 300 m diferenta de nivel, apoi incepe partea dificila, urcarea in Hochtor (2505m).
Bernese Oberland
Sunt muntii situati in centrul Elvetiei, cuprinsi intre Valea Ronului si Mittel Land. Aici se afla cele trei virfuri renumite Eiger (Fiara), Monch (Calugarul) si Jungfrau (Fecioara), care formeaza o trilogie in poveste si un magnet pentru turisti, alpinisti sau simpli iubitori de natura. Accesul se face prin statiunile Grindenwald sau Wengen (la Wengen nu se poate ajunge decit cu trenul).
Fata nordica a Eigerului, Eiger Nord Wand, considerat unul dintre cei mai fiorosi pereti europeni, reprezinta un vis pentru oricine se apuca de alpinism. A fost escaladat in premiera de o echipa mixta austiaco-germana in 1938, dupa ce multi nu s–au mai intors de pe munte. La intrarea in ruta clasica, pe o poteca cu acces facil, se afla un cimitir simbolic din momii de piatra. Pericolul principal il reprezinta avalansele de pietre. Cind am fost acolo, sub ochii nostri a fost coborit cu elicopterul un italian cu capul dislocat de o piatra.
Este un perete vertical de calcar de 1700 m, cu 3 ghetari suspendati. Prima portiune este mai facila: presupune urcarea unor trepte suspendate pina deasupra tunelurilor facute de constructorii caii ferate spre Jungfraujoch. Pina aici o echipa normala face 5 ore. Ruta clasica continua de aici cu traverseul Hinterstossier –un traverseu de 40 m spre stinga unde daca nu gasim corzi fixe e bine sa lasam pentru ca este un fel de No Return Point – multi gasindu-si sfirsitul deasupra, retragerea de aici incolo fiind foarte dificila. In apropiere este Cuibul Rindunicii, un loc de bivuac destul de bun. Urmeaza cei trei ghetari pe care ii traversam mereu spre stinga. Primul ghetar – 2 lungimi, apoi un pas de 10 m gr.VI la trecerea spre al doilea ghetar, 4 lungimi pe ghetarul 2, si inca 3 lungimi pina in Bivuacul Mortii. Acesta este un foarte bun loc de bivuac, in pofida numelui dat in memoria expeditiei tragice din 1935. Urmeaza ghetarul 3, apoi Rampa care se parcurge in 5 lungimi si se termina intr-o cascada de gheata. Iesirea din acest punct a constituit mult timp o mare problema. Dupa ce parcurgem cascada, traseul continua stinga –dreapta pina sub traversarea zeilor (loc bun de bivuac la intrare). Traversarea se face in 4 lungimi spre dreapta, pe zapada si placi alunecoase, pina la intrarea in Paianjen. Paianjenul este un alt ghetar mai mic, suspendat deasupra rutei, de unde pleaca majoritatea avalanselor ucigase. Iesirea se face prin 2 fisuri consecutive, apoi de linga bivuacul Corti, se face un rapel de 8 – 10 m. Urmeaza 3 lungimi intr-un culoar si inca 3 spre dreapta pe firn. Este o ruta frumoasa, care nu depaseste gradul VI+ de mixt, care necesita in mod normal 20 – 30 de ore. Recordul este de 4 1/2 ore!
In afara acestei rute s-au mai deschis multe alte trasee mai dificile, direttisime, trasee de iarna sau parcurse solo.
In afara de alpinism, in zona se poate face rafting pe riurile Aare, Simme, Saane si Kander, canioning chiar la poalele Eigerului, schi de vara la Jungfraujoch, parapanta sau zbor liber cu aripa, windsurf, kitebord, waterski, standup skijet, wakebord toate pe lacul Thun, iar iarna freeride si heliski.
Valais
Cantonul de pe valea superioara a Ronului abunda in patrumiari, dintre care cei mai renumiti sunt Matterhorn si Monte Rosa. La fel ca si Eigerul, piramida Matterhornului a atras ca un magnet alpinistii. Desi nu are aceeasi dificultate, Matterhornul este mai inalt si are o zveltete aparte, motiv pentru care a ajuns unul dintre simbolurile Alpilor.
Pentru ruta clasica, pe creasta Hornli, se urca din Zermatt (free car resort, ca si Wengen) cu cabina la Swarzsee, apoi la cabana Hornli (3260m). De aici incepe ascensiunea propriu-zisa, cu un prim pasaj care ne ia tare de la inceput. Gradul nu este foarte mare, in jur de III, dar roca este foarte friabila. Ruta nu prezinta probleme de orientare, dar descrierea traseului (cea mai buna, in Ghidul SAC in limba germana) este foarte laborioasa. In principiu se urmeaza creasta, evitind fata nordica. Pina la refugiul Solvey (4003m) facem cam 5 ore. Refugiul care are 3 paturi suprapuse, poarta numele unui belgian si este litaralmente suspendat intre Fata Nordica si Fata Sud – Estica. WC-ul (exista si asa ceva) are deversarea chiar deasupra Fetei Nordice! Cind am urcat, un ghid polonez care iesise neatent din refugiu s-a impiedicat si a cazut 700 m.
De aici gradul creste si se merge cu asigurare numai pe zapada. Este bine sa nu mergeti in paralel, pentru regrupari existind niste inele groase de otel. Traseul urmareste in continuare creasta ascendent spre dreapta, apoi dupa o lungime pe o creasta expusa ajungem la corzile fixe de pe umarul Matterhornului. Aici gradul creste la V+ – VI-, dar cu ajutorul corzilor – care sunt mai degraba niste funii groase de cinepa pe care nu incape blocatorul – o scoatem la capat. Finalul este harcore! Dupa ce treci de umar si ajungi pe o panta de 50 0, zaresti pe virf o mogildeata care sta pe vine si pare moarta si inghetata. Cum elicopterele salvamontului roiesc in jur, scenariul pare cit se poate de real. Este de fapt statuia Sf.Bernard, de care ne folosim si noi pentru a ne asigura cit stam pe virf.
In afara de ruta clasica exista alte trasee mai dificile, culminind cu Schmidroute pe Fata Nordica.
Zona este un paradis si pentru schiul de tura, iar pe ghetarul Breithorn – Kleine Materhorn, la peste 3800 m, este un platou unde se poate sta cu cortul si de unde se poate schia spre vârfurile Breithorn, Castor, Polux sau chiar Monte Rosa. Skipasul pe ghetar este 60 CHF pentru jumatate de zi, vara, iar iarna 50 CHF o zi intreaga!
Mont Blanc
Cel mai inalt munte al Alpilor este si unul dintre cei mai frumosi. Spre deosebire de celelalte virfuri descrise, aici este vorba de o roca mult mai dura – granit. Virfurile in zona sunt mult mai zimtate si ascutite dupa cum sugereaza si numele: Aiguille du Requin (acul rechinului), Aiguille Vert (acul verde), iar traseele din Grand Jorasses rivalizeaza cu cele din Elvetia ca dificultate.
Pe Mont Blanc exista mai multe rute de urcare. Cea mai usoara tehnic este cea pe la Dôme du Goûter, care pleaca de la St Gervais (650m), urca pe la Nid d’Aigle (2372m), apoi pe la refugiile Tete Rousse (3167m) si Goûter (3817m), apoi pe ghetarul Tete Rousse pina la refugiul Vallot (4362m) si ascensiunea finala pe virf. Intre St Gervais si Nid d’Aigle (2372m) se poate lua trenuletul cu cremaliera Tramway du Mont Blanc, scutind ceva efort. Drumul pina la Refuge du Goûter este destul de insipid, pe roca friabila, iar intre refugiile Tete Rousse si Goûter mergi tot timpul cu capul dupa pietrele azvirlite de cei din fata. La intrare este un pasaj unde in fiecare an sunt victime din cauza caderilor de pietre. De la Refuge du Goûter se intra pe ghetar si totul capata alta valoare, chiar daca este mai degraba un mare platou. In general pentru asaltul final se pleaca dimineata devreme, ceea ce nu este intotdeauna foarte necesar. Refugiul Vallot are o intrare ca o ecluza (atentie la capcana, daca sunteti obositi s-ar putea sa gasiti cu greu drumul afara) si o statie pentru anuntarea Salvamontului. Portiunea finala este o creasta larga.
O alta varianta mai scurta, mai confortabila, dar mai tehnica este cu cabina din Chamonix (1030m) la Aiguille du Midi (3842m), apoi peste Mont Blanc du Tacul (4187m) si Mont Maudit (4465m). Pentru a avea timp este bine sa luati ultima cabina si sa dormiti in coridorul de acces la terasa ce da in puntea de la refugiul Cosmique. Daca va da mina puteti dormi la refugiu. Echipamentul de bivuac poate fi lasat aici, in cazul in care nu vreti sa va intoarceti prin alta parte (Atentie: ultima cabina este la 17.30!). Escaladarea debuteaza cu … o coborire de 300 m in Col du Midi. Urmeaza urcarea printre seracuri pe Mont Blanc du Tacul, apoi portiunea cea mai dificila: o traversare pe sub seracurile de deasupra Col Maudit – unde anual se inregistreaza victime, apoi urcarea unui perete de 150 m inaltime si 60 0 spre Mont Maudit.
Variantele italiene sunt mai lungi, mai frumoase si mai dificile: Creasta Freney, Punta Innominata, etc.
In ce priveste marii pereti, alternativele sunt nemasurate – traseele din Grand Jorasses (4208m) sau Petit Dru (3733m) sunt doar citeva exemple.
Pentru amatorii de escalada, chiar la iesirea din Chamonix spre St Gervais, pe dreapta, este o faleza de granit cu trasee de diverse grade.
Mont Blanc este un virf de pe care se poate schia, in pofida avertismentelor ghizilor. In afara de deja clasica Valle Blanche, lunga si usoara, de la Aiguille du Midi se poate cobori direct in Chamonix pe la statia intermediara. Portiunea superioara, mai ales culoarele de sus, sunt abominabil cum spun francezii. Mie mi s-a parut foarte dificil. Eu am coborat pe Glacier Ronde, pe Couloire des Cosmiques si Couloire de la Poubelle (foto) si dar mai sunt multe alte variante (voi posta un articol cat de curand).
Iarna, daca e zapada, se coboara pina in Chamonix. Finalul prin padure, pe o poteca ingusta, este super! Atentie mare la crevase. Tineti cont si de vreme.
Alte sporturi practicabile in zona: echitatie de altitudine pe Route de la Glacier d’Argentier, Huskidalen – curse de ciini, parapanta, rafting sau hidrospeed pe l’Arve sau Dora Balte in Italia.
(*) Articol cu data de postare ulterioara. Pentru acuratete am pastrat data initiala.
Leave a comment